Poiana Narciselor
Rezervaţia Naturală Dumbrava Vadului, cunoscută mai ales sub denumirea de Poiana Narciselor este cea mai mare din Europa şi este arie protejată. Se întinde pe nu mai puţin de 400 de hectare şi doar aici puteţi vedea, începând cu luna mai, milioane de narcise înflorite. Pe lângă narcise, în aria protejată creşte o mare varietate floristică care include specii vegetale de gălbenele, bulbuc de munte, coada vulpii, stupiţă etc, dar şi o faună diversă de mamifere, păsări, reptile şi amfibieni, insecte, printre care mulţi fluturi rari. Puţini ştiu de unde vine numele florilor parfumate. Termenul de narcisă vine din mitologia greacă de la un tânăr frumos pe nume Narcis. Foarte preocupat de aspectul său, se spune că tânărul s-a îndrăgostit de propriul chip. După moartea sa, narcisele au înflorit, pur şi simplu, pe mormânt. Frumuseţea locului i-a atras şi pe producătorii de film care au ales Poiana Narciselor pentru a filma un episod din „Neamul Şoimăreştilor“, peliculă care are la bază romanul lui Mihail Sadoveanu. În fiecare an, la Vad are loc şi Festivalul Narciselor, o sărbătoare ce nu trebuie ratată. La 21 mai, în ziua în care credincioşii îi sărbăroresc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, tinerii din Vad şi din satele învecinate îmbracă straie populare şi se întrec în tradiţii şi jocuri demult uitate. Festivalul dă posibilitatea turiştilor să guste şi din produsele autentice ale zonei Făgăraşului.
Manastirea Rupestra Sinca Veche
Istoricii spun că mănăstirea din stâncă a fost săpată în perioada 1700, atunci când s-a început persecutarea creștinilor ortodocși din Transilvania. Șinca Veche era o localitate de graniță, iar oamenii erau obligați să treacă la Biserica Română Unită cu Roma, din ordinul împărătesei Maria Terezia. Cu un efort extraordinar, oamenii care au refuzat să-şi schimbe religia au săpat grota cu rol de biserică. Are un altar, o turlă în interior, pe unde pătrund timid razele soarelui, şi două încăperi mici cu ferestre minuscule. Forma locului, dar şi alte stânci din jurul grotei, îi fac pe unii experți să afirme că peștera a fost un templu dacic, cu o vechime de peste 2000 de ani. Nu există documente care să ateste această teorie. Mănăstirea rupestră de la Șinca Veche sau Templul al Ursitelor atrage atenția a mii de oameni care vin să vadă locul. Toți spun că pleacă mai liniștiți pentru că simt o energie aparte. Creștinii consideră că rugăciunilor lor ajung mai repede la Dumnezeu. Cei care nu sunt atât de credincioși vin aici pentru că sunt convinși că se întâmplă lucruri paranormale. Cred că există o zonă energetică uimitoare, un portal, care comunică direct cu alte vestigii dacice din România, cum ar fi cetatea de la Sarmizegetusa. Unii vizitatori vin o dată pe an pentru a-și pune o dorință, stând doar în locul în care lumina soarelui pătrunde prin turla săpată în piatră.
Moara Ohaba
Ohaba este un sat situat la poalele Munților Făgăraș, unde tradițiile se păstrează de sute de ani. Un bun exemplu este moara cu apă, construită în anul 1873, care funcționează fără întrerupere indiferent de vremurile care au trecut peste ea. „
Secretul” activităţii neîntrerupte de aproape 150 de ani este acela că moara cu apă a rămas permanent în posesia familiei, fiind transmisă din generație în generație. Astfel, a devenit cea mai veche moară funcțională din Țara Făgărașului. În toată zona există doar două mori cu apă, însă cea de la Ohaba este cea mai veche şi singura funcţională. Autenticitatea morii este marcată prin faptul că și-a păstrat toate componentele iniţiale, inclusiv cele două pietre de moară care produc măcinișul. Până și lădița în care curge astăzi făina sau mălaiul este originală, fiind inscripționat pe ea anul din care datează – 1873. „
Moara este un obiectiv unic, care odată distrus nu mai poate fi refăcut”, afirmă Nicolae Popa, actualul proprietar. Moara cu apă lucrează cu două pietre, fiecare având aproximativ o tonă. O piatră este mobilă, iar cealaltă este fixă, ambele fiind confecționate din rocă naturală de cremene, adusă din Lyon în 1873. Transportarea lor din Franța până la Ohaba rămâne un mister. Cu toate acestea, morarul Nicolae Popa are o ipoteză, însă neconfirmată: „
Probabil au fost aduse de o breaslă de morari din zonă, precum existau și alte bresle pe vremea aceea, cea a cojocarilor sau a cizmarilor”. Cert este că pietrele au ajuns la Ohaba și de aproximativ 150 de ani sunt îngrijite astfel încât să asigure funcționalitatea morii. Moara cu pietre funcționează în cea mai mare parte a anului cu energie verde, așadar nu există consum de energie convențională, excepţie făcând anotimpul rece. Cu un debit bun de apă, un sac de grâu (circa 50 kilograme) este măcinat în aproximativ 2 ore. Productivitatea este foarte mică în comparaţie cu tehnologia de la ora actuală, însă produsul finit este foarte bun. Pe timp de iarnă, când apa îngheață, iar moara nu poate funcționa cu energie hidraulică, este folosit vechiul motor electric, datând din perioada comunismului, când se lucra la flux continuu. Măcinatul tradițional reprezintă una dintre modalitățile prin care se pot obține ingrediente de calitate și implicit produse sănătoase și nutritive. Unul dintre avantajele incontestabile ale măcinişului tradițional este acela că produsul finit își păstrează toate calitățile și proprietățile. Fiind obținut la rece, temperatura acestuia (făină sau mălai) nu depășește niciodată temperatura din mediul unde are loc procesarea. În plus, viteza cu care se zdrobește bobul de grâu sau porumb este redusă și astfel sunt conservați nutrienții, fibrele și vitaminele. Măcinarea fiind integrală, necesită o forță de muncă redusă, iar sursa de energie este gratuită – apa care curge neîncetat chiar în curtea casei. În anul 2016, moara cu apă de la Ohaba a fost inclusă în Circuitul European al Morilor, grație sprijinului Muzeului Etnografic din Brașov, care a susținut manifestarea europeană intitulată „
Zilele europene ale morilor și patrimoniului mulinologic”. Proiectul inițiat de Federația Morilor din Franța are ca scop protejarea și promovarea morilor de apă ca bunuri de patrimoniu, iar în 2016 moara de la Ohaba a fost una dintre propunerile României. Datorită acestei acțiuni, moara a fost vizitată de aproximativ 100 de muzeografi și istorici din toată Europa. Virginia şi Nicolae Popa reprezintă cu succes
a patra generație de proprietari. De aproximativ 40 de ani au grijă de bunăstarea morii, venind periodic de la Făgăraș, iar în urmă cu 10 ani s-au mutat definitiv la Ohaba.
Manastirea Bucium
La poalele Munţilor Făgăraş, în apropierea satului Bucium din judeţul Braşov, în inima ţării se înalţa şi desăvârşeşte prin dragostea şi eforturile credincioşilor un bastion al credinţei Neamului Ortodox Român, o cetate pentru pacea tuturor.- Mănăstirea „Schimbarea la Față” – Bucium. În 1761, biserica mănăstirii a fost arsă, împreună cu monahii care se adăpostiseră aici din fața vitregiilor vremurilor. În 1928, regina Maria a dorit să zidească pe locul vechiului așezământ monahal de aici Mănăstirea ‘Întregirii Neamului’, lucru neîmplinit, însă, din cauza vremurilor dificile. În 1953, ‘Moș Ilie’ și familia Șandru inițiază reconstrucția mănăstirii de călugări, dar regimul comunist nu a permis acest lucru. Abia în 1990, familia amintită a pornit rezidirea, iar pe 6 august 1995, mitropolitul Antonie Plămădeală a sfințit lăcașul de cult. Au fost construite, cu timpul, complexul mănăstiresc, picturile de mozaic de pe fațada bisericii, porțile sculptate de la intrarea în incintă și monumentul "Cruce a celor fără de cruce" din cimitir.
